Category: Slideshow

0

Sfânta Cuvioasă Parascheva (14 octombrie)

Sfanta Parascheva s-a nascut in secolul al XI-lea, in satul Epivat din Tracia, pe tarmul Marii Marmara, in apropiere de Constantinopol (azi Istanbul). Se spune ca pe cand avea 10 ani, Cuvioasa Parascheva a...

0

Cea mai veche icoană cunoscută a Sfintei Parascheva

Biserica Ortodoxă învaţă că, alături de cinstirea sfinţilor şi a sfintelor moaşte, suntem datori să cinstim şi sfintele icoane. Ele sunt reprezentări sensibile ale lui Dumnezeu în Treime, ale Sfinţilor Îngeri sau ale Sfinţilor....

0

Sfânta Maria Magdalena se arată în vedenie dumnezeiască

Mutarea Cinstitelor moaște ale Sfintei din Efes la Constantinopol Când în Bizanț domnea împăratul Leon al VI‐lea cel Înțelept (886‐912), a poruncit mutarea moaștelor Sfintei celei întocmai cu Apostolii din Efes la Constantinopol, pe...

0

Rugăciune pentru cei care vor să dobândească prunci (către Sf. Efrem)

Te-ai înveşmântat în sângele mucenicesc, dumnezeiescule Părinte Efrem, Hristos Domnul ţesându-ţi haină nepieritoare, urzită dintru Învierea Sa din morţi. Înnoieşte firea omenească prin revărsarea sfintelor tale rugăciuni, Preacuvioase, iar întru lumina îmbrăţişării tale sfinte...