„Pământul Ardealului e strict al ungurimii. Nu ne vom da casele românilor lacomi”: O tânără de etnie maghiară recită cu patos un poem dedicat ”Ungariei Mari” (VIDEO)
“Este greu să fii ungur în România. Ardealul aparține doar Ungariei Mari”. Versurile aparțin unui poem recitat cu patos de o adolescentă la un eveniment dedicat etnicilor maghiari din Transilvania.
Videoclipul a devenit viral pe Internet.
„Ardealul aparține doar Ungariei Mari”. Versurile aparțin unui poem recitat cu patos de o adolescentă la un eveniment dedicat etnicilor maghiari
Conform site-ului voceatransilvaniei.ro, filmarea este din 16 ianuarie anul acesta, iar cel care a distribuit-o în mediul online este tot un etnic maghiar.
Burik János a scris pe contul său de Facebook că ”mulți oameni sunt mândri să fie maghiari. Ascultați această fetiță ce la 15 ani a scris o poezie”.
Ideile principale ale poemului recitat de tânăra din Transilvania sunt:
„- occidentalii au rupt Ungaria în bucăți și-au dat Ardealul românilor.
– ungurii au stat numai și s-au uitat și astfel au rămas fără casă.
– speră ca Ardealul se va întoarce „acasă”, la Ungaria.
– știe că și pe ei (audiență) îi doare Trianonul.
– e greu să fii ungur în România.
– nu suportă să fie considerați români.
– pământul Ardealului e strict numai al ungurimii și al nimănui altcuiva.
– se vor bate și vor muri pentru Ardeal.
– nu-și vor da niciodată casele românilor lacomi
– Ardealul aparține doar Ungariei Mari”