Furi câteva milioane și faci câteva luni de pușcărie. Merită osteneala.

rosca

Evaziune fiscală – Irina Socol, condamnată definiv doar la doi ani şi jumătate

Irina Socol a fost condamnată la 2 ani şi jumătate de închisoare cu executare. Socol va executa însă doar 10 luni din pedeapsă, după ce i se va scădea perioada cât Irina Socol a stat în arest preventiv (9 septembrie 2014 — 3 noiembrie 2014) și în arest la domiciliu (de la 3 noiembrie 2014 până în prezent).

Fosta preşedinte Siveco România este acuzată de evaziune fiscală în domeniul comercializării de programe informatice. Irina Socol a fost condamnată, în iulie anul trecut, la trei ani și jumatate de închisoare cu executare de Tribunalul București.

Pedeapsă a fost ulterior redusă la doi ani și jumătate de către Curtea de Apel București.

Potrivit procurorilor, reprezentanţii companiei Siveco au creat un circuit infracţional format din peste 50 de socieţăţi comerciale, prin care ar fi fost evidenţiate tranzacţii fictive derulate în perioada 2009-2013, în valoare de circa 10 milioane de euro.

În același dosar, Mihai Valentina Gogu și Mihai Nicolae Gogu au fost condamnați la doi ani închisoare cu suspendare.

Pe latură civilă, instanța a constatat că inculpații au plătit prejudiciul din acest dosar, astfel încât a fost ridicat sechestrul asigurător, inclusiv pe conturile bancare are Irinei Socol.

Sursa: fluierul.ro

loading...

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *